Cu siguranță una dintre categoriile profesionale cele mai afectate în contextul epidemiei COVID-19 este aceea a avocaților cu drept de exercitate a profesiei, a căror activitate a fost redusă drastic urmare a măsurilor adoptate în domeniul juridic, constând, între altele, în limitarea activității de judecată „strict la soluționarea unor cauze cu titlu excepțional, doar în măsura în care dispozițiile de amânare ar fi de natură să aducă atingere unor drepturi și libertăți fundamentale sau să pună în pericol grav ordinea publică sau siguranța cetățenilor” (a se vedea în acest sens Hotărârea nr. 192/12.03.2020 a Consiliul Superior al Magistraturii).
Alți factori care au adus consecințe importante în plan economico-financiar în rândul acestei categorii profesionale constau în suprimarea programului de lucru cu publicul la diverse instituții precum Registrul Comerțului, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în rândul autorităților competente să emită avize etc., reducerea semnificativă a multiplelor activități economice, dificultățile inerente de comunicare în relația client-avocat determinate de îngreunarea desfășurării întâlnirilor, cât și în relația cu instanțele.
Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri pentru limitarea efectelor negative determinate de diminuarea activităţii profesionale din cauza situaţiei epidemiologice curente și ținând cont de nevoia protejării din punct de vedere economic a avocaţilor, Consiliul U.N.B.R. a adoptat la data de 27 martie 2020, Hotărârea nr. 58 prin care a instituit o serie de măsuri. Fără a reda în integralitate textul Hotărârii, al cărei conținut poate fi cercetat aici, subliniem câteva aspecte de interes prevăzute de art. 1, alin. (1), punctele 1-4, 7. Astfel:
- Nu se percep majorări de întârziere pentru neplata taxelor și contribuțiilor datorate de avocați pentru formarea bugetului Baroului, a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaților (CAA) și ale filialelor, scadente începând cu data de 16.03.2020;
- Se suspendă calcularea majorărilor de întârziere pentru datoriile contributive ale avocaților, acumulate anterior datei de 16.03.2020;
- Se suspendă procedurile privind controlul avocaților cu privire la plata taxelor și contribuțiilor amintite la punctele precedente și nu se demarează procedure noi;
- Se suspendă procedurile privind luarea măsurii suspendării calității de avocat, motivat de neplata totală sau parțială a taxelor și a contribuțiilor profesionale către Barou, către U.N.B.R. și către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3 luni de la scadența acestora și până la lichidarea integrală a datoriilor și nu se demarează proceduri noi;
- Se va stabili o procedură unică, simplificată, privind obținerea indemnizației pentru pierderea capacității de muncă.
La alin. (2) se prevede perioada pentru care se aplică aceste măsuri, respective 3 luni începând cu data de 16.03.2020 urmând ca, după încetarea acestei perioade, regularizarea plăților să se realizeze în mod eșalonat, potrivit procedurii prevăzute în Anexa nr. 1 la Hotărâre.
Analizând conținutul Hotărârii, sesizăm pe de o parte faptul că aceasta nu exonerează avocații de plata contribuțiilor obligatorii, știut fiind faptul că aceștia datorează contribuții la Casa de Asigurări a Avocaților chiar și în ipoteza în care nu realizează venituri. Cuantumul acestor contribuții poate fi găsit aici.
Pe de altă parte, observăm faptul că, potrivit art. 1 alin. 3, măsurile prevăzute de art. 1, alin. (1), punctele 1 și 2, se iau pe baza cererii avocatului, care va indica pe propria răspundere și cuantumul veniturilor profesionale realizate.
Apreciem că această condiție suplimentară a formulării unei cereri este superfluă, câtă vreme măsurile prevăzute de art. 1, alin. (1), punctele 1 și 2 au fost abrobate și, astfel, operează de drept, cu caracter general, fără a fi necesară îndeplinirea unui alt criteriu.
Un subiect intens dezbătut în această perioadă este dacă avocații beneficiază de măsurile de sprijin prevăzute de Guvern în OUG 30/2020, așa cum a fost modificată prin OUG 32/2020.
Potrivit prevederilor art. XV alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2020, în forma modificată „Alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (…) vor primi o indemnizație lunară de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020”, respectiv suma fixă de 4.072 lei (prin raportare la câștigul salarial mediu brut pentru anul 2020, de 5.429 lei). Această indemnizație se acordă pe perioada stării de urgență.
S-a pus problema dacă avocații pot beneficia de aceste măsuri, în condițiile în care legiuitorul instituie pentru toți profesioniștii condiția întreruperii activității, ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19, această cerință suplimentară în sarcina avocaților intrând în contradicție cu prevederile art. X alin. 6 din OUG 29/2020, care impun acestei categorii profesionale asigurarea continuităţii activităţii.
Deși poziția oficială a Ministrului Muncii, exprimată prin adresa comunicată U.N.B.R la data 01.04.2020 și care poate fi consultată aici, a fost în sensul că avocații beneficiază de măsurile compensatorii instituite prin OUG nr. 32/2020, în practică Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială au refuzat cererile formulate de avocați. Printre motivele invocate se numără faptul că avocații nu se regăsesc în categoria “alți profesioniști”.
În acest context, U.N.B.R a formulat clarificări pe care le-a comunicat Ministerului Muncii la data de 03.04.2020, cu privire la interpretarea unitară a art. XV din OUG 30/2020, astfel cum a fost modificat prin OUG 32/2020, prin care a explicat semnificația interdicției de a refuza serviciul avocațial în acele situații în care, potrivit legislației stării de urgență, acest serviciu este esențial pentru funcționarea serviciului public al justiției și a argumentat apartentența acestei categorii profesionale la categoria profesioniștilor, așa cum sunt aceștia definiți de art. 3, alin. (2) și (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.
S-a motivat că întreruperea activității, în sensul art. XV alin. (1) din OUG nr.30/2020 reprezintă situația de facto și are semnificația că, în perioada stării de urgență, avocatul nu efectuează activități profesionale care să genereze venituri din profesie (lipsa de contracte de asistență și în consecință lipsa de facturare, lipsa onorariilor retrocedate din partea titularului formei de exercitare a profesiei, etc.).
Urmare a acestor comunicate interinstituționale, Ministrul Muncii a anunțat într-o postare pe rețeaua Facebook faptul că a integrat aceste clarificări într-o nouă propunere pentru Guvern, ce urma să fie discutată la data de 06.04.2020.
Cu toate acestea, clarificarea situației semnalate de U.N.B.R se lasă asteptată, discuțiile ce vizează categoria profesională a avocaților au fost amânate în ședința de Guvern din data de 06.04.2020, pentru o data ulterioară.
U.N.B.R a transmis reprezentanților Guvernului, la data de 06.04.2020, un nou comunicat prin care a solicitat înlăturarea disensiunilor, fie prin adoptarea unei Ordonanțe de Urgență, fie prin emiterea unui Ordin al Ministrului Muncii care să aducă modificările necesare sau prin impunerea unei poziții unitare în rândul Agențiilor Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, astfel încât avocații a căror activitate a fost afectată să beneficieze de sprijn.
Author: Diana Mihăloiu – See LinkedIn profile